Austria

Turist in AustriaRepublica Austria (germană Österreich, Republik Österreich) este o federație din Europa Centrală, compusă din 9 landuri federale. Capitala Austriei este Viena (Wien). Austria are graniță cu Liechtenstein și Elveția – în vest, Italia și Slovenia – în sud, Ungaria și Slovacia – în est și Germania și Republica Cehă – în nord.

Politica

Șeful statului este președintele, care este ales la fiecare 6 ani prin votul poporului. Președintele desemnează cancelarul, în mod normal liderul celui mai mare partid din parlament din urma alegerilor. Parlamentul austriac este format din două camere, Bundesrat (consiliul federal), ce consistă în 64 de reprezentanți ai statelor, în funcție de populație, și Nationalrat (consiliul național), care are 183 membri aleși prin vot direct.

După trei decade de majoritate social-democratică (SPÖ), o coaliție de dreapta a fost formată în 2000, consistând din conservatorul Partid Popular (ÖVP) și Partidul Libertății (FPÖ). Totuși, după ceva turmentație în FPÖ în privința poliței și conducerii partidului, cancelarul federal Wolfgang Schüssel (ÖVP) a anunțat la 9 septembrie 2002 că alegerile generale vor avea loc prematur, la sfârșitul lui noiembrie.

În alegerile de la 14 noiembrie 2002, ÖVP a realizat o victorie răsunătaore (42,3% din voturi), pe când FPÖ nu a întrunit decât 10,1%.

Geografie

Fiind situate în Alpi, vestul și sudul Austriei sunt renumite ca o destinație a sporturilor de iarnă. Cel mai înalt munte este Grossglockner, cu 3.798 m. Nordul și estul țării sunt formate mai ales din terenuri deluroase. Climatul este temperat, cu ierni reci și veri răcoroase.

Principalele orașe sunt capitala Viena situată pe Dunăre, apoi Salzburg, Innsbruck, Graz și Linz.

Demografie

Aproape zece procente din austrieci nu sunt descendenți de austrieci, ci provin din țări înconjurătoare, în special din națiunile fostului bloc estic. Mai mult de 50.000 sloveni indigeni locuiesc în provinciile austriece Carintia și Steiermark. Este prezent și un grup mare de imigranți pentru muncă. Limba oficială, germana, este vorbită de toată lumea; dialectul este similar cu acela vorbit în sudul Germaniei.

Există totuși o limbă standard separată, germana austriacă, care are mai multe diferențe față de germana vorbită în zilele noastre în Germania.

Mai mult de trei sferturi din austrieci sunt romano-catolici. Există de asemenea comunități protestante cu vechi tradiții, comunități mozaice și, după cel de-al doilea război mondial, comunități islamice.

Text preluat de pe Wikipedia.org

Lasa un comentariu »

*